
SERVOSTAL SRL reprezentant TEMACO IMPEX SRL
Metoda Ydro Process de tratarea apelor uzate menajere
Introducere:
În 1979, anul aderării Greciei în Comunitatea Economică Europeană, s-a înființat grupul Hydrotech Enviromental, specializat în protecția mediului,proiectarea,construcția și operarea stațiilor de epurare municipale și industriale.
Membru fondator este domnul profesor doctor Giorgios Ganatsios, cu o experiență de peste 40 de ani în protecția mediului. Construcția și modernizarea stațiilor de epurare municipale și industriale a fost făcută cu ajutorul fondurilor europene.
Pe parcursul a 20 de ani, firma Hydrotech, sub conducerea domnului Ganatsios, a construit și a reabilitat circa 30% din stațiile de epurare a apelor menajere municipale și peste 45% din stațiile de epurare a apelor uzate industriale din Grecia.
Firma Hydrotech Enviromental a patentat metoda Ydro Process, care a fost ulterior implementată în diverse unități de tratare a apelor reziduale industriale din Grecia.
În 2012 a început prima implementare a procedeului la o statie de epurare a apelor uzate municipaledin orașul Veria (60.000 de locuitori, 12.000 mc/zi, CCOCr = 500mg/l ).
Procedeul a fost aplicat cu succes în Europa, America de Nord,Orientul Mijlociu si Asia la peste 200 de stații de epurare municipale echivalând cu o populație de 7.000.000 de oameni, care ar fi produs 1000 tone de nămol pe zi.
În afară de tratarea apelor menajere, domeniul s-a extins la ape industriale din
- industria alimentară: fabrici de lapte,fabrici de bere,abatoare și ferme de creștere a păsărilor.
- industria textilă și a prelucrării celulozei și hărtiei;
- tăbăcării;
- industria siderurgică, la sistemele închisede răcire cu apă;
- industria petrolieră;
- industria prelucrării lemnului;
- fabrici de producere a compostului și a îngrășămintelor;
- stații de tratare a reziduurilor organice și digestoare anaerobe;
- gropi de gunoi ecologice;
- sisteme de canalizare la grupuri mari de hoteluri și la fose septice;
- curățarea de lacuri,iazuri și lagune.
Până în prezent au fost implementate 23 de rețete diferite Ydro Process pentru tot atâtea tipuri diferite de aplicații.
Din anul 2017, firma Temaco din Brașov a devenit dealer oficial al Hydrotech Enviromental pentru următoarele țări: România,Ungaria,Moldova, Cehia,Slovacia,Estonia,Letonia,Lituania, Belarus, Ucraina și Rusia.
Până în acest moment, Temaco a implementat metoda Ydro Process, la peste 30 de stații de epurare municipale din România și din alte țări.
Descrierea Ydro Process șia modului de funcționare.
Ydro Process este un amestec de microorganisme naturale care conțin:
- enzime hidrolizante
- culturi facultative
- culturi aerobe
- micronutrienti
Amestecul de bacterii Ydro Process îmbunătățește procesul de tratare a apelor uzate obținându-se o calitate a efluentului potrivit standardelor legislației europene actuale.
Produsele Ydro sunt livrate pe un suport de material uscat din tărîțe,în această stare păstrându-și caracteristicile pe o periodă de un an.
Bacteriile din componența Ydro Process sunt obținute prin selecție și înmulțire naturală, nu prin inginerie genetică și nu conțin materiale derivate de origine animală. Microorganismele Ydro Process fac parte din categoria de tulpini microbiologice de clasă I,nefiind periculoase pentru om, animale sau plante. Pentru manipularea lor nu este nevoie de norme speciale de protecție sau de precauții sporite, măsurile de protecție sunt identice cu cele luate în cazul manipulării soluțiilor,nămolului activ sau altor medii cu conținut ridicat de microorganisme.
Culturile Ydro Process se adaptează rapid și colaborează foarte bine cu microorganismele existente în stațiile de epurare.Culturile facultative sunt în stare să funcționeze în condiții aerobe,anoxice si anaerobe și ajută culturile aerobe și anaerobe să descompună materia organica din sistem.
Culturile Ydro Process măresc biomasa existentă,o fac mai stabilă și grăbesc adaptarea continuă a populației microbiene la condițiile fiecărei etape din procesul de epurare.
Microorganismele adăugate devin dominante,iar cele existente sunt adaptate și asimilate pentru a coexista și a colabora cu acestea.
Identificarea produsului
În mixul de bacterii Ydro Process vom întâlni diverse subcategorii cum ar fi:
-opercularia,vorticella,ciliatelor,litonotus,aspiodisca,
-rotifere în concetrații medii și aerare suficientă
-spirili, spirochete la aerare insuficientă.
Modul de funcționare:
1 –Procesarea părțiiorganice a nămolului
Implementarea Ydro Process ajută la degradare mai rapidă a moleculelor complexe,grăsimilor și uleiurilor în substanțe mai simple ca acizi grași volatili (Ex: acidul acetic) care în continuare, în condiții: aerobe sunt transformati în bioxid de carbon, apă și energie iar în condiții anaerobe în metan,hidrogen și energie.
Prin metabolizarea rapidă se produce reducerea biomasei cu aproximativ 80%,restul de 20% din biomasa rămasă va fi folosită ca bază pentru sinteza bacteriilor noi.
Prin recircularea nămolului activ în exces, toată masa volatilă se metabolizează.
2- Procesarea părții anorganice a nămolului
Partea anorganică reprezintă aproximativ 30-35% din masa totală a nămolului și conține compuși pe bază de siliciu,celuloză,diverse săruri complexe,complexe anorganice greu degradabile, etc.
Cu excepția siliciului, plasticuluiși nisipului care trebuie să fie îndepărtate în treapta mecanică, restul substanțelor cum ar fi celuloza,substanțele anorganice greu degradabile și diverse substanțe pe bază de săruri anorganice sunt descompuse de către bacteriile Ydro Process.
Sărurile anorganice complexe sunt transformate în ioni de Ca2+,Mg2+,K+ etc., solubili în apă și sunt îndepărtați odata cu apa evacuată (acest lucru se poate observa măsurând conductivitatea apei la ieșire).
În cultura de bacterii Ydro Processse se află și bacterii speciale pentru descompunerea celulozei.
Implementarea metodei
Metoda poate fi utilizată în toate sistemele de tratare a apelor uzate unde are loc o biologie bazată pe nămol activ precum:
– la stații de epurare clasice cu producție de biogaz
– la stații de epurare clasice fara producție biogaz
– la statii de epurare cu reactoare biologice secventiale
Întrucât fiecare stație de epurare este unică, implementarea metodei va avea particularitățile ei, de la caz la caz. Înaintea oricărei implementări trebuie studiate cu grijă particularitățile specifice stației de epurare respective deoarece microorganismele Ydro Processnu pot compensa: problemele constructive, problemele de funcționare sau problemele operaționale mecanice sau electrice ale stațiilor de epurare.
Aceste microorganisme naturale sunt de același tip cu cele existente în stațiile de epurare, așadar și ele pot fi afectate în același fel de variațiile mari calitative ale influentului, de șocuri toxice și alți factori perturbatori.
- Implementarea Ydro Processla stații de epurare clasice fără producție de biogaz.
Înainte de a decide implementarea metodei, trebuie efectuată o analiză atentă a:
– parametrilor la care a fost proiectată stația și a parametrilor la care aceasta funcționează în prezent
– istoricul influentului calitativ și cantitativ pe perioada ultimului an
– fluxului tehnologic
– modul cum intră influentul în stație: gravitațional sau prin pompare
– calității apelor uzate industriale ce intră în stația de epurare.
Mod de preparare: doza zilnică de microorganisme se adaugă într-un recipient ce conține 10 litri de apă curată și 1/2 litru de apă uzată, se amestecă, se lasă la maturat timp de 6 ore, apoi se intoduce la intrarea în stație, imediat după grătarele dese.
Modul de lucru:
În prima săptămînă de implementare modul de lucru în stația de epurare rămâne neschimbat.
Din săptămîna a doua, se va reduce nămolul în exces trimis spre deshidratare cu 15% . O cantitate echivalentă cu reducerea de 15% de namol activ trebuie recirculată la intrarea în stație.
Din săptamîna a treia reducerea va fi de aproximativ 30%- 40% (în funcție de rezultatul analizelor) iar echivalentul acestei reduceri va fi recirculat, de asemenea, la intrarea în stație.
Dupa 5-6 săptămâni are loc reducerea 100% a nămolului în exces trimis către deshidratare.Atunci cantitatea totală de nămol în exces care trebuie să ajungă la intrare trebuie să fie de aproximativ 5% din debitul de intrare.
Pe parcursul implementării și după această perioadă se vor efectua următoarele măsurători:
-măsurarea parametrilor influentului (recomandăm ca prelevarea probelor să se facă cu un prelevator automat în 24 de ore cu 24 de fiole si sa se analizeze proba medie).
-măsurarea oxigenului diluat în aerare.
-măsurarea calității nămolului(MLSS, sedimentare în 30 minute,IVN).
-măsurarea potențialului de oxidoreducere din decantorul primar, din zona anoxica, de la iesirea din aerare si din nămolul recirculat.
-măsurarea grosimii stratului de nămol activ format în decantorul secundar.
Este important să poată fi reglate recircularea externă și recircularea internă din stație și de asemenea să poată fi reglată aerarea.
Trebuie ca o cantitate de nămolul în exces,calculată ca fiind egala cu 5% din debitul de intrare al influentului, să poată fi recirculată la intrarea în stație.
În eventualitatea în care în stația de epurare vor apărea avarii mecanice, electrice sau șocuri, pentru a nu afecta efluentul, este necesar ca o perioadă limitată de timp, să se extragă si să se deshidrateze o cantitate de nămol. Recomandăm ca o data la 3 luni să se deshidrateze o cantitate mică de de nămol (care poate fi apoi reintrodus la intrarea în stație) pentru ca secția de deshidratare a nămolului să fie păstrată în stare de funcționare.
În urma implementării Ydro Process,analizele indică eliminarea agenților patogeni în procent de 99,9% nemaifiind nevoie de operațiunea de tratare terțiară a efluentului.
Bacteriile Ydro Process acționează într-un interval de temperatură cuprins între 4-37 C, fapt demonstrat în România la aplicațiile din Întorsura Buzăului,zona județului Harghita, Câmpulung Muscel unde temperatura influentului pe timpul iernii a fost de 6 grade.
Nămolul activ format are vâscozitatea redusă,nu se colmatează și permite să se lucreze cu concentrații ale MTS de la 3000mg/l pană la 15.000 mg/l, fără probleme.
2. Implementarea metodei Ydro Process în stații de epurare cu producție de biogaz
Obiectivele acestei implementări constau în:
– eliminarea nămolului deshidratat
– menținerea producției de biogaz existente
– eliminarea grasimilor din sistem
– eliminarea mirosurilor din statia de epurare
Și în acest caz este necesar un studiu preliminar al:
– parametrilor la care a fost proiectată stația și a parametrilor la care funcționează în prezent
– istoricul influentului calitativ și cantitativ pe perioada ultimului an
– fluxului tehnologic
– modul cum intră influentul în stație: gravitațional sau prin pompare
– calității apelor uzate industriale ce intră în stația de epurare.
– productia existentă de biogaz
În ce privește modul de preparare, acesta e similar cu cel descris anterior,iar locul de aplicare poate fi cel de după grătarele dese ori în zona de aerare.
Măsuratorile și operațiunile de implementare descrise mai sus sunt valabile și aici.
Fluxul tehnologic existent în stația de epurare nu se schimbă odată cu implementarea metodei Ydro Process la statia de epurare.
Pentru creșterea cantității de biogaz este important să examinăm, împreună cu operatorii stației, posibilitatea tehnică de a transfera rapidnămolul din decantorul primar în digestor.Recomandăm acest lucru, pentru a reduce cantitatea de nămol primar transformat în CO2 și implicit, creșterea nămolului transformat în CH4.
Un procent de nămol în exces îngroșat, trebuie recirculat la intrare.
Este esențiala găsirea uneimodalitati tehnice de recirculare a nămolului fermentat din decantorul de îngroșare la intrarea in stație.
Recomandăm, de asemenea, ca secția de deshidratare a nămolului să fie păstrată în stare de functionare.
3. Implementarea metodei Ydro ProcesslaReactoare Biologice Secvențiale (SBR)
Înainte de implementare trebuie analizat:
-Fluxul tehnologic,
-Parametrii de proiectare și cei la care funcționeaza stația
-Istoricul efluentului calitativ și cantitativ pe o perioadă de un an.
Fluxul tehnologic,modul de operare și analizele de laborator ce trebiesc făcute rămân neschimbate.
Modul de pregătire a biopreparatului rămâne la fel ca în cazul stațiilor de epurare clasice.Doza zilnică a stației se împarte la numărul de reactoare, iar dozarea se face în fiecare bazin SBR, separat, la începutul ciclului (umplerii), o dată pe zi.
Doza este dublă în prima lună, pentru crearea coloniei.
Trebuie să avem posibilitatea tehnică să reducem sau să mărim timpul fazelor într-un ciclu și desigur și reducerea sau creșterea aerării și a oxigenului diluat.
Cantitatea de nămol deshidratat va fi redusă săptămânal cu un procent între 15% si 25%, în funcție de rezultatele analizelor, iar într-un interval de 5-6 săptămîni se va reduce cu 100%.
Este esențial să avem posibilitatea tehnică de recirculare a nămolului în exces de circa 5% la intrarea în stație.
Pe perioada iernii, stațiile tip SBR sunt mai sensibile la temperatură,comparativ cu stațiile de epurare clasice,temperatura afectând procesele de nitrificare și de denitrificare, motiv pentru care necesită o monitorizare mai atentă.
Recomandăm, de asemanea. ca secția de deshidratare a nămolului să fie păstrată în stare de funcționare.
- Implementarea tehnologiei Ydro Process în sistemul de canalizare a apelor uzate
Este o alternativă de tratare a apelor uzate menajere direct în rețeaua de canalizare având ca rezultate:
- eliminarea mirosului din rețeaua de canalizare și din stațiile de pompare
- eliminarea grăsimilor și a uleiurilor din sistemul de canalizare (costuri mai mici de întreținere a sistemului).
- îmbunătățirea calității influentului la intrarea în stații de epurare și anume:
– reducere a CCO-Cr cu aprox 50% .
– reducerea MTS cu aprox.60-80%.
-reducerea azotului total Ntot cu aprox. 30-40%
– reducerea fosforului Ptot cu aprox.20%.
– reducerea semnificativă a micropoluanților cu mai mult de 90%.
Practic, toată rețeaua de canalizare va fi transformată într-un reactor biologic care funcționează în condiții aerobe și anaerobe. Pe interiorul conductei se creează o colonie de bacterii sub forma unui biofilm stabil și practic, procesul de epurare al apei uzate începe înainte de intrarea acesteia în stația de epurare.Cel mai important rol în acest caz il au bacteriile facultative.
Înainte de implementare trebuie studiate următoarele:
– planul sistemului de canalizare.
– lungimea și diametrul conductelor rețelei de canalizare
– timpul de staționare al influentului în stațiile de pompare
– dacă în sistemul de canalizare intră și ape pluviale
-un istoric al analizelor de laborator a influentului(CCO-Cr,Ntot, Ptot.)pe bază de reziduu filtrabil.
Modul de preparare pentru implementarea metodei cu microorganisme este la fel ca și în cazul precedent, dizolvare și maturare în apă minimum 6 ore.
Doza zilnică necesară de microorganisme se calculează în funcție de debitul și de încărcătura organică a influentului.
Locul unde se face dozarea va fi stabilit în colaborare cu responsabilii de rețea, alegând punctele cele mai îndepărtate față de intrarea în stația de epurare astfel încât timpul de retenție al microorganismelor în rețea să fie cât mai mare.
În prima lună,pentru crearea coloniei, cantitatea dozată va fi dublă față de o lună normală.
Timpul necesar ca rezultatele să fie vizibile este aproximativ între 6-8 săptămâni.
În primele săptămâni de implementare sub acțiunea bacteriilor, grăsimile vor începe să fie procesate, fapt care va conduce la desprinderea materiilor depuse pe pereții conductelor. Acestea vor ajunge în stația de epurare, motiv pentru care va fi necesară o curățire mai deasă a grătarelor în această perioadă.
- Implementarea tehnologiei YdroProcess în fose și sisteme de canalizare a hotelurilor,pensiunilor și a caselor
Implementarea procedeului la fosele septice si deschise:
Cantitatea necesară de microorganisme depinde de volumul fosei și de numarul persoanelor deservite.Un exemplu: pentru o fosă de 10 mc, care deservește 4 persoane, este nevoie de o cantitate de aproximativ de 12 gr/lună.
Dozarea se va face o dată pe săptămană (de patru ori pe lună), în toaletă, seara, când nu mai este consum de apă, fără a se dilua cantitatea de microorganisme.
Rezultatele aplicării sunt: eliminarea mirosului, eliminarea încărcăturii organice și a grăsimilor din fose.La fosele septice rămâne doar partea lichidă, fără încărcătura organică, care va trebui să fie vidanjată mai rar, iar în fosele deschise, apa va fi absorbită în sol.
Timpul necesar de obținere a rezultatelor arătate este de circa o lună de zile.
- Implementarea procedeului la hoteluri și pensiuni
Este necesar un studiu prealabil referitor la configurația rețelei de canalizare a hotelului:
– dacă este conectată sau nu la rețeaua de canalizare municipală
– daca are sau nu un sistem de bazin de decantare, separator de grăsimi
– daca are sau nu restaurant.
Dozajul se va face la sfârșitul activității zilnice cu produsul nediluat la una sau mai multe puncte în toaletele de la un etaj superior.
Cantitatea necesară depinde de numărul de persoane care sunt deservite, luând în calcul și restaurantul.
Rezultatul implementării este:
– eliminarea mirosurilor neplăcute de pe tubulatura de canalizare
– eliminarea grasimilor si a încărcăturii organice.
Timpul necesar de obținere a rezultatelor numite mai sus este de circa o lună de zile.
Pentru obținerea rezultatelor descrise mai sus, cei mai importanți factori sunt operatorii și responsabilii de la stațiile de epurare, fără implicarea căroranu se pot atinge obiectivele enumerate!
Vă multumesc,
Director tehnic
S.C. TEMACOIMPEX SRL
Ing.Georgios Reizopoulos